Mister etern

Mă fură notele-n fundal,
În timp ce noaptea se așterne.
De fapt, le-am început banal,
Misterele ce vreau să spun, eterne.

Simt aerul cum mă cuprinde,
Nu câte-un pic – ci chiar de tot.
Departe câte-o stea se-aprinde
Spunând: „Eu vreau! Și am să pot!”.

Chiar șoaptele se-ntrec pe cale
Dorind nu pas, dar mers vioi.
Eu tot ce vreau, doresc agale,
Ca s-avem timp: și eu, și noi.

Mă uit la ceas: e iar căldură,
S-a scurs vecia câte-un fir.
Observ duios a ta alură,
Ești prea frumoasă! Nu mă mir…

Din contră, nu-nțeleg minunea,
Ce te descopăr ne-ncetat.
Privesc cu-alți ochi și lumea,
Și chiar nimicul e schimbat.

Oftez ușor, dar e de bine…
În suflet mi se-anină-un dor.
Te vreau mereu, te vreau pe tine,
Și de-o fi greu, și de-i ușor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.