Morcovi, morcovi, dar și bețe!

Acum ani buni scriam despre motivația exterioară și despre cât de ineficientă este ea, pe termen lung, accentuând nevoia de sens interior al schimbării pentru ca rezultatele să dureze. Timpul însă a mai trecut, gândirea mi-a evoluat, iar concluziile cu privire la subiect s-au mai maturizat. De aceea, mă simțeam dator să scriu o continuare a subiectului, așa cum îl înțeleg eu în prezent.

Concepții despre motivație

Când vine vorba despre motivație, lucrurile se împart în două mari categorii: un DE CE exterior și/sau unul interior. Orice facem, facem fie pentru că impulsul este intrinsec, fie pentru că ceva exterior nouă ne împinge de la spate. Restul sunt doar combinații dintre cele două, fiecare cu propriile caracteristici.

Este dovedit că, pe termen lung, este mai benefic să acționezi din proprie convingere, decât constrâns de împrejurări. Adevăratele schimbări au loc atunci când omul conștientizează cine este, ce gânduri are și ce valori. Ulterior, trece la acțiune, aceasta fiind una de durată și eficientă. Prin contrast, opțiune externă de schimbare, este blamată ca nefiind sustenabilă, de dorit și de căutat. Dar…

Oamenii devin mai motivați în situații limită

Realitatea ne arată că, din contră, oamenii sunt mai motivați să acționeze atunci când sunt puși la zid. Cele mai bruște și surprinzătoare schimbări au loc nu când apare în tine sămânța motivației, ci când contextul exterior nu îți mai lasă nicio altă opțiune. Te lași de fumat, alcool, viață de noapte sau mai știu eu ce, când sănătatea este pe ducă și înțelegi că o să mori! Te apuci de învățat când mai ai două zile până la examen, ca să nu dai greș! Muncești ca să ai ce mânca, unde sta și cu ce să îți achiți plăcerile. Alergi mai repede cu un câine după tine, ești mai calculat când timpul e mai puțin…Și, tot așa, te schimbi, practic, când ceea ce pierzi e prea mare față de ceea ce ai deja.

Societatea post-modernă în care trăim ne subminează realitatea aceasta a schimbării: totul a devenit accesibil și trebuie să fie confortabil. Astăzi nu ai voie să deranjezi pe nimeni prin ceea ce spui, ce faci sau ce ești. La nivel personal, dacă numești defectul celuilalt, înseamnă că ești arogant și că nu îl iubești. Trăim într-o realitate paralelă, subiectivă, care are tot mai puține tangențe cu mersul lucrurilor. Lumii înconjurătoare, la nivel de sistem, nu îi pasă însă de mofturile noastre de copii mici. Aceasta are o capacitate incredibilă de a se regla și de a ne împinge către dispariție. Natura nu are nevoie de noi, timpul nu are nevoie de noi, ceilalți nu au nevoie de noi! Ca indivizi, suntem zero: ne schimbăm sau suntem sortiți pierii. Chiar și noi judecăm în aceeași manieră: unde nu există rezonare, apare scindarea.

Există un concept larg răspândit cu privire la motivație: carrots or/and sticks (morcovi sau/și bețe). Acesta spune că oamenii sunt motivați în două maniere: fie cu partea negativă – bețe -, fie cu cea pozitivă – morcovi. Dacă faci ce trebuie, primești o recompensă reprezintă un rezumat bun al motivației pozitive. Dacă nu faci ce trebuie primești o pedeapsă reprezintă cealaltă față a monedei.

De când suntem copii, părinții pleacă pe aceleași două piste, în funcție de context. Mai târziu, profesorii, șefii, partenerii folosesc aceleași metode pentru a ne motiva și schimba. Noi cu noi înșine abordăm, până la urmă, aceeași filozofie, numai să obținem rezultatele dorite.

Cu bățul e mai rapid

Suntem cei mai proști dintre animale, noi, oamenii: ne amăgim cu rațiunea, cu puterea de analiză și cu capacitatea decizională, orbi fiind la rezultate. Dacă am fi genii, așa cum ne credem, ar mai arată oare viața noastră ca o mocirlă?

Uităm că emoțiile sunt la butoane și că mintea le justifică pe acestea. Practic, nu creierul controlează emoțiile, ci emoțiile dictează creierului. Instinctele de bază sunt cele pe care construim, fie că suntem sau nu conștienți de ele. (E adevărat, sunt și situații când ne putem controla, dar, în profunzime, cele mai primare mecanisme nu sunt controlate conștient). În esență, omul e un animal. Deși inteligent, răspunde mediului exterior exact cum o face o furnică, o antilopă sau un lup: acționează doar pus față în față cu o problemă. Când pericolul e iminent, acțiunea e răsunătoare, cu efectele scontate.

În trecut, dacă ratai ținta, mureai pe loc. Dacă nu reușeai să îți procuri hrana, aveai aceeași soartă. Nu ieșeai la vânătoare pentru că preferai carnea de mamut, ci pentru că stomacul îți cerea hrană. Nu construiai ziduri înalte și solide pentru că te plictiseai jucând X și O în nisip, ci pentru că dușmanii îți atacau integritatea. Nu aveai grijă de nevastă și copii pentru că așa simțeai tu în străfundul inimii tale, ci pentru că trebuia să îți duci mai departe neamul. Și, tot așa, activitățile constituiau obligații pe care fiecare membru al comunității le îndeplinea – dacă eșuai, dispăreai.

Recent, paradigma s-a schimbat. Omul e o ființă sensibilă, preocupată de ce e mai bun și frumos, gata să jertfească orice în folosul dezvoltării! Este intrinsec nobil, altruist și pus pe fapte mari. Copilul nu trebuie pedepsit, partenerul nu trebuie ajutat să se schimbe, grupul social din care faci parte e bun așa cum este. Chiar și în consiliere, accentul cade pe ascultare și înțelegere, în loc de schimbare și creștere – încercăm, pe toate planurile, să oferim motivații intrinseci, de tip „morcovi”, care să miște mașinăria umană către viitor.

Cu bățul, însă, este mai rapid. Până nu îți ajunge cuțitul la os, nu acționezi. Ne place sau nu, ne schimbăm abia atunci când nu avem de ales! Există numeroase cazuri de oameni care fac absurdul ca să supraviețuiască. Unii și-au tăiat membrele, și-au mâncat copiii și au rezistat ani de zile doar cu urină și rădăcini. Alții înving boli crunte schimbându-și felul de viață sau caracterul când tot universul (familie, job etc) li se destramă. Schimbările au loc mult mai rapid când înțelegi că ești pe cale să cazi într-o râpă, decât atunci când admiri strălucirea soarelui!

Un pas mai departe

Experimental vorbind, orice schimbare doare. Întregul proces, de la găsirea motivației până la disciplinarea continuă și implementarea noilor atitudini e unul lung, crunt și de evitat. De aceea, suntem datori să găsim cea mai lină cale către ceea ce ne dorim, păstrând în minte timpi rezonabili și rezultate satisfăcătoare.

Fiecare individ e unic, dar toți suntem la fel, în egală măsură. Detaliile ne diferențiază, dar avem aceeași construcție, aceleași frici și aceleași dorințe. Pentru toți, procesul schimbării e același: ne-ar plăcea să fim motivați cu morcovi, dar răspundem mai bine în fața bețelor. Știu, nu e plăcut – doare, te stresează și, uneori, te blochează -, însă e sănătos – rapid, eficient și cu rezultate vizibile.

Cu toate acestea, cred că cea mai bună soluție este îmbinarea celor două: arată-i celuilalt (sau ție, după caz) ce câștigă de pe urma schimbării, dar presează-l cu pierderile, ca să nu bată pasul pe loc. Morcovii fără bețe înseamnă ruletă rusească (nu știi când și dacă vor avea rezultate), iar bețele fără morcovi pot aduce descurajare, blocaje emoționale și fugă de responsabilitate. Însă o bună îmbinare a elementelor, conformă cu situația și felul de a fi, pot provoca minuni nesperate: în cadrul potrivit, doar cine nu vrea, nu se luptă să crească.

Disclaimer

Într-adevăr, există riscul ca schimbările forțate să nu dureze – după ce pericolul dispare, probabilitatea să te întorci la status quo-ul inițial e mare. Dacă însă nu te schimbi când ești pus la zid, sigur nu te vei schimba nici cu cele mai mari recompense! Iar dacă, în viitor, te întorci să lingi ce ai scuipat când nu ai avut de ales, stai liniștit, viața îți va servi aceeași lecție până schimbarea îți va fi profundă (sau până tu o să clachezi și o să dispari, într-o formă sau alta)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.