Nemultumit de viata ta?

Scris de | 11 ian. 2019 | Despre: reflectii | Fără comentarii


23 de zile, 18 ore și 24 de minute – atât s-a scurs de la apariția ultimei mele cărți, „Ținutul dintre Mări”. Într-o luni, pe seară, când afară ningea ca în povești, 40 de oameni își făceau loc în program pentru a fi prezenți la eveniment. De atunci, povestea excursiei pe bicicletă prin Caucaz e disponibilă pentru toți doritorii sau curioșii. Tot de atunci, însă, mai bine de jumătate din exemplare adună praf prin dulapuri (asta deși reacțiile de la cei care au citit deja cartea sunt mai mult decât încurajatoare).

Am oftat des în perioada aceasta, recunosc. Devine frustrant să muncești sute de ore, să măiestrești mii de cuvinte și să te zbați să oferi tot ce ai mai bun, doar pentru ca rezultatele să se lase așteptate. Pentru un artist – de orice fel ar fi el – succesul se măsoară în numărul de oameni care îl apreciază. Și (lăsând deoparte marketingul) dacă nu reușești să îi atragi pe ceilalți către ceea ce oferi, aluneci foarte ușor în a-ți pune la îndoială calitatea.

Tiparul, din păcate, se repetă și când vine vorba de articolele sau poeziile de pe blog – deși cei care le citesc le apreciază (aici apare și paradoxul), sunt prea puțini față de potențiala piață. Iar asta devine descurajant: de ce să mai scrii, dacă o faci aproape în zadar?

Am descoperit, însă (pur accidental), cât de egoist și materialist gândesc. Treptat, dar cu o manifestare bruscă, am înțeles că ceea ce contează, de fapt, nu e cantitatea (și nu, nici calitatea) – dincolo de toate, important este ca eu să îmi fac partea: dacă ajut o singură persoană, oricât de puțin, atunci scriitura mea și-a atins scopul.

Foarte adesea, judecăm succesul prin prisma oamenilor care ne apreciază. Bombardați cu reușitele altora, ne ridicăm etalonul pe culmi de glorie – dacă nu schimbăm lumea, atunci e în zadar. Suntem educați că putem fi orice ne dorim, dar că trebuie să fim cei mai buni. După muncă, rezultatele nu vor întârzia să apară, ni se spune.

Viața, totuși, are altă socoteală. Dezvoltarea tehnologică și globalizarea au făcut aproape imposibil succesul pentru toată lumea. Deși niciodată în istorie acesta nu a fost mai tangibil, rar a fost mai îndepărtat.

Astăzi, siguranța jobului nu mai există. Astăzi, nu mai e suficient să fii cel mai bun din sat, dacă nu ești cel mai bun de pe Internet. Astăzi, poți să fii un maestru în pătrățica ta, dar prea puțin în afara ei. Și, tot astăzi, comparația nu se mai face între tine și cerul de cunoscuți, ci între tine și lumea întreagă. Cu alte cuvinte: dacă nu ești cineva, ești, cu siguranță, un nimeni.

Iar asta poate fi nu doar demotivant, ci chiar deprimant.

Din fericire, există o scăpare, care nu e o fugă, ci o soluție: aceea de a-ți înțelege chemarea. Oricine, oricând, își poate conferi un sens vieții. Chiar și tu, chiar acum. Poți să iei ceea ce oferi și să îmbraci în cea mai strălucitoare aură. Și, cât timp vei da tot ce ai mai bun, va fi suficient.

Succesul nu se măsoară în a face lucrări mari, ci în a le face pe cele mici, într-un spirit măreț. Când vizualizezi acest tablou, nu va mai conta că te citesc 5 sau 5000 de oameni, îi vei respecta la fel de mult. Și, pentru cei 5, tu vei scrie ca și când ai avea 5000. Pentru că înveți să apreciezi și să te bucuri de fiecare om care, din multitudinea de opțiuni, te-a ales pe tine.

Frustrant va mai fi. Zile negre în care regretul că faci prea puțin, vor mai exista. Dar acestea vor deveni excepțiile, nu regula. Vei pune atât de mult sens în propria activitate, încât aceasta nici nu va mai conta – binele pe care îl aduci omenirii va fi minunea ce îți luminează traiul.

Lumea, dincolo de superficialul de fațadă, urlă după profunzimile sufletului. Oamenii, în spatele zâmbetelor cosmetizate, suferă. Progresul ne-a furat această ultimă comoară: fericirea. De aceea, lumea are nevoie de oameni care să o dea peste cap cu valorile, cu direcția și cu sensul lor. Într-o societate în care banul și puterea controlează calculele, e nevoie mai mult ca nicicând de cei care înțeleg binele pe care îl pot face, chiar și fără astfel de resurse.

Avem nevoie, dincolo de toate, de a ne opri din alergarea după iluziile pe care societatea ni le vinde. Avem datoria, în esență, nu să fim cei mai buni (sau cunoscuți, sau bogați, sau frumoși, sau iubiți etc) din lume, ci să fim cei mai buni din zona noastră de influență. Trebuie, dacă vrem să gustăm împlinirea, să înțelegem că nu eșuăm dacă avem grijă de cei din jur, ci abia atunci ne înălțăm. Iar dacă lumea ne va răsplăti și cu faimă, atunci aceea va constitui doar un bonus pe care îl vom accepta cu umilință.

Cei care ating stelele sunt, în realitate, excepția. Dar în noroi, în noroi există o nevoie acută de lumină! Eu și tu și fiecare putem fi razele care, în bălțile noastre, să facă traiul suportabil.

Când înțelegi asta, înțelegi că nimic nu e lipsit de semnificație.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.