Nerost

Nu are rost umblarea printre zile,
Indiferent de-i soare sau sunt nori…
Privești la tot ce-n jur încă mai ține,
Zâmbești, decent, dorindu-ți să mai zbori.

Ești fericit cu cel ce ești în tine,
Chiar dacă ceilalți judecă amar –
După statut și bani și orice-aline –
Chiar dacă știi că timpul e-n zadar.

Te-apasă drumul fără nicio țintă,
Ca șarpele încolăcit pe pradă.
Vrei să oprești speranța să tot mintă
Deși aștepți frumosul tot, grămadă.

Te naști, trăiești, sfârșești la ușa morții
Indiferent cu ce ți-ai umplut vremea:
Că ai luptat sau plâns, în fața sorții
Rămâi tot tu, doar gol, pe veci aievea.

Te zbați în zbuciumul apus în glastră,
Al timpului uitat în efemeri…
Stingher, privești trecutul prin fereastră
Te temi să-ncerci să fii cum încă speri.

Deși te roade-adânc în căutare,
O lași să uite că și tu exiști;
O păcălești că ce-i asemănare,
Între voi doi, e vorbă din povești.

Arunci iluzia-mpletită-n bine,
Că mâine vei fi cel ce azi n-ai fost
Și vrei să faci tot binele din tine,
Dar, nicăieri, nu vezi vreun fel de rost.

Și înșiri clipele pe lanț de ducă,
Scrutând un orizont ca noaptea negru
Aștepți ca viitorul să-ți aducă,
Nemărginit noian de vis integru.

Și înțelegi atunci, sub apăsarea
Vieții grea, cu gust de mult anost
Că doar iubind găsești chemarea
Nerostului prea plin tânjind de rost.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.