Nu ai cui

Scris de | 1 iul. 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


Singur te naști și singur mori,
Deși sunt oamenii mulțime!
Nu știe unul ce-i în tine,
Nici chiar când spui –
Chiar de spui bine!

Vorbești cu toți, discuți cu nimeni,
Nu sunt urechi să mai asculte.
Îneci în tine și suspine,
Dar și plăcerea…
De mai vine.

Te-nveți să mergi pe solitare
Poteci umplute de străini.
Încerci să fii o alinare,
Deși nu poți
Căci pași-s spini.

Și, uite-așa, trec zile toate,
Iar la final par firimituri.
Curg pe pământ suspine sparte,
Iar la sfârșit, la căpătâi
Îți spune „Bună!”
Sora Moarte.

Căci singur mori, singur te naști,
Tot între ele-i doar minciună –
Deși sunt roși de plâns, a raci,
Te vor lăsa, cu toții,-n urmă.

Dar ce e trist nu e finalul,
E strigătul făr’ căpătâi
Ce l-ai striga în gura mare,
Dar nu-l poți spune, că n-ai cui.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.