Nu in zadar

 

E-o liniște grozavă-n noapte,
Sub cerul înălbit de stele…
Privesc spre crestele ce-n șoapte,
Îmi cheamă gândul către ele.

Sunt obosit de alergare
Și de urcat către abis –
Se vede limpede spre vale
Că nu-i ușor, decât în vis.

E frig. Dar vântul încă-așteaptă,
E răbdător cu neputința.
Respir alert, poteca-i dreaptă,
E scumpă-adesea neștiința!

În jur, doar eu cu-a mea ființă,
Deși nu-i singura chemare.
Nu e răgaz de-ngăduință,
Căci orice zi e-o provocare!

N-am să-nțeleg ce e cu viața,
De cere luptă grea, noroi…
Dar parcă-așa se-ngroașă ața
Hrănind din riscului nevoi.

Privesc spre umbra cea albastră
A traiului pe-acest pământ…
E-așa de sus a păcii creastă,
E-atât de greu s-aduni avânt!

Mă-ntreb ce sens are urcarea?
La ce tot bun să lupți mereu?
E mai ușoară delăsarea,
Să fac ca cei din jurul meu!

Oftez, zidind tot cu speranța
Că drumul duce la final;
Chiar rătăcit, am cutezanța
De-a fi oricum, dar nu-n zadar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.