Nu ne raman…

Scris de | 25 mart. 2015 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


hope

Prin geamul aburit de vreme,
Privesc la drumul către tine.
Și-mi vin în cap gânduri extreme,
De cum fugit-ai tu spre mine.

Dar nu-i adevărat fragmentul,
Mă uit în jur la ce-nconjoară:
Prin vise îmi aduc afrontul
Realității ce-o să doară.

Tu stai la tine, eu departe
Iar viața asta nu ne-ajunge!
Frumos ar fi s-avem, aparte,
Unde zâmbi și unde plânge.

E timpul însă la comandă
Și nu ne-ascultă când oftăm.
Degeaba-l vrem la noi în zgardă,
Face cum vrea, deși sperăm.

Nu ne rămân decat dorințe…
Hai să-mpărțim chiar și-așteptări!
Să ținem, deci, speranțe-aprinse,
Privind departe către zări.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.