Sunt pași ce se unesc pe drumul
Pierdut, departe, către cer.
Sunt lupte duse-acerb pe frontul
Visărilor ce-n suflet pier.
Lovesc, în noi, noian de șoapte,
Ce urlă, aprig, a suspin.
Gonim, fricoși, în miez de noapte
Pe urme ce se duc…sau vin.
Tânjim, timizi, după iubire,
Ne sperie să o găsim…
Ne trec fiorii seci prin fire
Când oameni iarăși devenim.
Parcurgem drumul împreună,
Deși porniți spre nicăieri.
Fugim, deciși, mână în mână,
„Oriunde„-i ținta ce mai speri!
Nu s-a schimbat nimic pe-afară,
Dar totu-i altfel între noi:
Privim minunea cum coboară,
Sunt eu, ești tu…și suntem doi!
