O altfel de sclavie

Scris de | 10 iun. 2015 | Despre: reflectii | Fără comentarii


modern-slavery

De zile bune mă chinui să îmi conving prietenii muntomani să facem o tură de vreo 10 zile prin Munții Tatra, în Slovacia și Polonia. Tot de zile bune, însă, mă lovesc de ceea ce ar putea fi numită una din bolile societății în care trăim: voința nu se ridică la nivelul dorinței. Și – cu iertare să îmi fie – problema cea mai mare nu e că oamenii se plâng că nu au resurse să facă ceea ce își doresc, ci problema e că ei chiar cred că resursele (timp, bani, responsabilități etc) le lipsesc. Iar genul acesta de comportament nu se limitează la cazul de care aminteam, ci e adânc infiltrat în oameni în general.

De fapt, nu ne lipsește nimic altceva decât voința. Pentru că atunci când vrem ceva găsim și inventăm toate resursele așa încât să obținem ceea ce ne dorim. 

Din păcate, am fost educați să vedem lucrurile într-un anumit fel, iar prioritățile cu care ne lăudăm că-s ale noastre sunt, de fapt, ale celorlalți. De exemplu, în ultima lună am fost în 3 week-end-uri consecutive pe munte – ei bine, așa ceva nu se face! Ar fi trebuit ca duminicile alea să stau să muncesc, să învăț (dacă ar fi fost cazul) sau să fac orice altceva. Cum de mi-am permis atâta relaxare într-o lună? se întreabă persoanele din anturajul meu. Răspunsul e unul singur: am vrut să mi-o permit. Ce dacă normele spun altfel? Nu îmi pasă.

Iar asta mă duce cu gândul mai departe, la concedii. Nu, nu la concediile mele, ci la concedii în general. În ziua de astăzi, majoritatea oamenilor lucrează pentru alții. Sunt angajați, adică. Și câte zile libere are un angajat? Păi, parcă 30 plătite. Dar se bucură acesta de un timp atât de îndelungat de vacanță? Nu, în niciun caz! Zilele de concediu sunt pentru urgențe, pentru treburi sau – mai trist – pentru alte „joburi”. Și parcă lumea muncește într-atât încât uită de ce o face, iar banii adunați rămân nefolosiți (sau cheltuiți aiurea, care tot a nefolosire aduce).

De fapt, am ajuns sclavii propriei persoane. Căci, deși sistemul e creat în așa fel încât să deghizeze sclavia străveche (muncești pentru casă și masă) într-o haină drăguță și frumos colorată(primești bani în schimbul muncii, bani cu care îți iei mâncare și adăpost – deci tot acolo), faptul că noi ne acceptăm situația ne transformă și în stăpâni.

***

Și ca și când asta nu ar fi de ajuns, ne și consolăm cu mocirla în care zacem (lasă, că e mocirlă bună, alții nu o au nici pe-asta!). Iar această consolare nu face altceva decât să ne scutească de acțiune – punct ochit, punct lovit, cu alte cuvinte.

***

Am dat astăzi de un citat care se spune că îi aparține lui Eminescu: „A aștepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat ar fi o copilărie”, iar în timp ce îl procesam nu am putut să nu conștientizez cât de bine reflectă el societatea noastră și pe noi ca oameni. Ba mai mult, a aștepta să obținem altceva decât ceea ce am semănat nu e o copilărie, ci o prostie! Și una mare, pe care o facem la tot pasul.

Pentru că așa ne trăim viețile: plantând porumb (să zicem) și așteptându-ne ca mâine să răsară grâul. Din păcate, însă, rezultatele nu vin decât în urma unor acțiuni, deci a aștepta ca minunile să se întâmple așa, de la sine, e aproape o nebunie. Dacă lucrezi într-o direcție, nu ai cum să obții succesul din alta, total opusă, nu? Evident…sau nu.

Iar premisa de mai sus nu duce decât la următoarea concluzie: fiecare din noi este fix acolo unde își dorește să fie. Da, am zis bine și vreau să o mai zic o dată: ești fix acolo unde îți dorești să fii! Iar dacă zici că nu-i așa, mai gândește-te, ai șanse mari să te auto-păcălești ca să îți fie bine.

Cumva, viața are un sistem fin de auto-reglaj, în care nu primești decât ceea ce îți dorești cu adevărat; așadar, dacă ești fericit unde ești, cu cine ești și cum ești, ești fericit pentru că vrei să fii acolo. Și invers: dacă nu ești, ești – din nou – tot pentru că vrei să fii acolo (sau nu vrei suficient de tare să nu mai fii, ceea ce e tot aia)! Așadar, înainte de a da vina pe „stăpâni” – sistem, responsabilități, familie, probleme – amintește-ți că „boss-ul” cel mare ești chiar tu.

 

 

 

 

 

 

 

După multă muncă și implicare, noua mea carte este gata! Povestea unei excursii de patru săptămâni pe bicicletă prin Georgia, Armenia și Azerbaidjan te așteaptă să te poarte prin culturi, zone și experiențe nebănuite! 3000 de kilometri de necunoscut este acum pregătit să devină palpabil și inspirator. Pentru orice comandă efectuată înainte de lansarea oficială, beneficiezi de 25% reducere și autograf! Enjoy!
Vreau cartea cu autograf!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.