O buna bucata de Grecie

Scris de | 3 dec. 2019 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


Despre Grecia auzisem o mulțime de povești, mai ales când vine vorba de marea acesteia. Fiind o locație relativ apropiată de România, foarte mulți o vizitează. Astfel, se creionează un anumit portret, care în realitate e posibil să nu se verifice. Deși Evelin a mai fost într-o vară la plajă aici, iar eu am vizitat Atena iarna trecută, tot suntem nerăbdători să descoperim țara pas cu pas, așa cum bicicleta ne permite mult mai bine. Inevitabil, ne dorim seri pe malul mării, golfuri turcoaz, izolate, unde să petrecem nopțile. Cumva, rămânem cu nostalgia coastei croate pe care sperăm să o regăsim și pe aici…

Locul de cort, cu Evelin bucurându-se de apa dimineții.

Pentru început peisajul e uscat, ciclic, fără spectacol. Copacii sunt de un verde prăfuit, șanțurile sunt pline de gunoaie, iar câmpurile sunt deja recoltate. Probabil că primăvara natura arată mai bine dar, în rest, nu găsim prea multe atracții cu care să ne clătim ochii.

Când ieșim pe malul mării, moralul ne este dărâmat și mai mult de peisaj: coastele spectaculoase visate sunt înlocuite de plaje ordinare. Unde e tabloul idilic pe care ni l-am construit?

Kavala, partea veche o orașului în zare.

Continuăm mai mult decât ne dorim, pe un soare încins, așa cum nu mai experimentasem din Albania. Decidem să oprim într-o zonă retrasă, unde să putem întinde cortul nestingheriți. Găsim o plajă cu nisip fin, în spatele unui camping, străjuită de măslini și câteva stânci masive, ce pare numai bună. Din păcate, în timp ce se înserează, localnicii se tot adună: cu corturi, grătare, muzică și voie bună.

Dezamăgiți, plecăm în căutarea liniștii. O găsim într-o parcare cu „campatul interzis”, la marginea unei stațiuni. Apa e caldă, numai bună să ne clătim de efortul de peste zi. Oamenii sunt puțini și discreți, deci locul, deși departe de dorințele noastre, poate să își facă treaba. Totuși, caut în zonă un loc mai ferit, pentru a evita eventuale probleme, iar acesta este un bun motiv de ceartă cu Evelin – pentru a doua oară, avem disensiuni pe subiectul locului de cort! Constat că nu îmi place să încalc regulile (de bun simț) de bunăvoie, chiar dacă știu că respect ideea din spate (nu lăsăm gunoi, nu punem muzică etc), dar fratele meu nu are nicio problemă.

Marea începe să arate mai bine, trebuie să recunoaștem.

Târziu, după vorbit îndelung la telefon în zgomotul valurilor ritmice, intru la somn. Adorm chinuit de muzica de la terasele din stațiune, pe ritmuri internaționale de toate felurile. Ca o cireașă pe tort, pe la 4:00 suntem treziți de un individ ce se învârte disperat prin zonă, ce ne alertează. Ulterior, ne abordează, explicându-ne că a lovit un scuter, că a fugit de la locul accidentului, că e băut și nu vrea să facă închisoare. Somnul mă doboară, dar dilemele morale mă țin treaz: dacă a lovit un pieton? Sau un biciclist? Mă ridic să îl caut și îi cer cât mai multe detalii, dar poveștile lui se verifică – poate că nu a rănit pe nimeni, totuși. Și, deși nici să strice un bun și să nu plătească nu e în regulă, nu mai intervin în niciun fel. Poate are suficientă moralitate să își repare greșala ulterior…

Evelin însă nu mai doarme deloc, așa că dimineața îl găsesc în apă, înviorându-se pe cinste. Lângă cort a adunat un braț de migdale numai bune pentru devorat, iar cheful lui e molipsitor. Sar și eu la înot, iar apoi ne întindem la drum. Până în centrul orășelului, căci Evelin face pană și mai pierdem niște timp prețios. Am intrat într-o cursă contra cronometru, căci trebuie să ne sincronizăm cu părinții în Bulgaria, astfel încât să nu ne aștepte extra la hotel…

Apeductul din Kavala, vechi de…nu știu când.

Din fericire relieful e accesibil, iar obiective turistice sunt toate îngrămădite în Kavala, oraș de pe vremea romanilor. O așezare cochetă, cu o zonă veche superbă, orașul impresionează prin poziția strategică pe coasta mării și numeroasele clădiri de toate felurile. Se amestecă, între porțile sale, culturi și religii, rămase din perioada în care fiecare era stăpână: biserici și moschei își împart, inevitabil, teritoriul. Zăbovim vreo două ore pe străduțe, facem fotografii și ne jucăm de-a filmatul, dar apoi ne întindem la drum cât de repede ne țin picioarele.

Vechi și nou, în Kavala.

După amiaza e plăcută, iar drumul se unduiește pe dealuri. Părăsim coasta urcând spre Xanthi, pe un tronson unde ne întâlnim cu un cuplu plecat până la marginea Asiei pe un tandem ciudat cu care povestim vreo 30 de kilometri. La o intersecție, ei preferă ruta de sud, iar noi ne afundăm, mai departe, către munte. În oraș găsim magazinele mari închise, așa că facem economie la porții, devorând niște struguri culeși mai devreme. Apucăm apoi pe un drum secundar care ne duce prin sate izolate, cu iz musulman, ce seamănă mult a Turcia, țară în care vom ajunge curând. În apropierea unei surse de apă ne ascundem între măslini pentru noapte, epuizați. Consumăm rațional mâncarea să avem și pe dimineață, iar apoi ne prăbușim într-o recuperare amorfă a odihnei precare din ultimele zile.

Kavala, o ultimă privire.

Ziua 20: Lacul Voli – Ikralitsa, 102 km – https://www.strava.com/activities/2630440326
Ziua 21: Ikralitsa – Iasmos, 98 km https://www.strava.com/activities/2630445575
https://www.strava.com/activities/2630457031

DRUMURI DIVERGENTE, EP. 8: Cum ne-am simțit în pericol în Grecia

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.