Om sub scrum

Scris de | 19 mart. 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


În seara asta n-am să dorm,
Mai vreau să mă gândesc un pic la tine –
Dă-mi voie să visez și sorb
Din frumusețea ta de vorbe line.

Ne-am cunoscut cu veșnicia,
Când nu știam ce e pe lume viitor;
Am încropit, la pas, tovărășia
A unei vieți sub soare și sub nor.

Te știu, cumva, dintotdeauna,
Dar altfel parcă-mi ești așa străin!
O chip de lut senin ca luna,
Ce cauți, încă, peregrin?

S-au strâns pe sticla-mbătrânirii,
Mulți ani prea scurți, ce păreau lungi –
Te vezi în geamul nemuririi
Și nu știi de să râzi, sau plângi.

Ești norocos că ești în viață,
O știi, prea bine, orișicând;
Ești trist că nu trăiești odată,
Acea speranță de neînfrânt!

Ca toți din jur, o suflet tânăr,
Aveai noian de visuri de atins…
Dar le-ai pierdut pe-alte tărâmuri,
Ca un tăciune s-au tot stins.

Mă tot gândesc de mult la tine,
Mi-e dor să mă avânt spre-albastrul cer –
Așteaptă-mă, te rog, pe mine,
Chiar dacă-am obosit sa sper!

Ridică-mă din praful aspru
Al zilelor fără sfârșit de pași pe drum –
Mai dă-mi din luciul tău de astru,
O, om, uitat de toți sub scrum! 

Și-atunci, în ziua-aceea mare,
Când vom putea în ochi să ne privim
Ne vom zâmbi cu încântare,
Chiar de târziu ne întâlnim.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.