Om sub scrum

În seara asta n-am să dorm,
Mai vreau să mă gândesc un pic la tine –
Dă-mi voie să visez și sorb
Din frumusețea ta de vorbe line.

Ne-am cunoscut cu veșnicia,
Când nu știam ce e pe lume viitor;
Am încropit, la pas, tovărășia
A unei vieți sub soare și sub nor.

Te știu, cumva, dintotdeauna,
Dar altfel parcă-mi ești așa străin!
O chip de lut senin ca luna,
Ce cauți, încă, peregrin?

S-au strâns pe sticla-mbătrânirii,
Mulți ani prea scurți, ce păreau lungi –
Te vezi în geamul nemuririi
Și nu știi de să râzi, sau plângi.

Ești norocos că ești în viață,
O știi, prea bine, orișicând;
Ești trist că nu trăiești odată,
Acea speranță de neînfrânt!

Ca toți din jur, o suflet tânăr,
Aveai noian de visuri de atins…
Dar le-ai pierdut pe-alte tărâmuri,
Ca un tăciune s-au tot stins.

Mă tot gândesc de mult la tine,
Mi-e dor să mă avânt spre-albastrul cer –
Așteaptă-mă, te rog, pe mine,
Chiar dacă-am obosit sa sper!

Ridică-mă din praful aspru
Al zilelor fără sfârșit de pași pe drum –
Mai dă-mi din luciul tău de astru,
O, om, uitat de toți sub scrum! 

Și-atunci, în ziua-aceea mare,
Când vom putea în ochi să ne privim
Ne vom zâmbi cu încântare,
Chiar de târziu ne întâlnim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.