Plouă chemarea

rain-room-at-moma-10

Doamne, cum picură apa pe stradă,
În timp ce în minte se-adună grămadă
Puhoi de cuvinte ce-și doresc așteptarea
Și mări de emoții ce-și strigă chemarea.

Și nu știu spre ce sau spre cine mă vrea,
Dar vine deodată, cu forța mă ia;
Mă poartă pe drumuri în viață, poteci nebătute,
Mă duce spre zări nevăzute, nevrute.

Și n-am cum să stau sau s-apuc altă cale,
Căci glasul din mine tot strigă a jale:
„De-ți dorești să trăiești așa cum tu vrei
Uită de tot și nimic și de tine și ei!”

Iar eu, ascultând și-ncercând a deprinde uitarea,
M-avânt către cer, așteptând s-ating zarea…
Dar vai! în noroi îmi văd aruncată dorința,
La urmă rămân eu cu mine și da: stăruința!

Sursă foto: aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.