Poezii


Primăvara speranțelor mele

Scris de | 20 03 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Ninge cu frunze de aur
În primăvara speranțelor mele
Mi se așază toate-n tezaur
Peste-așteptările vieții prea grele.

Urc cu privirea spre ceruri,
Plămădind bogățiile-n laur.
Se pierd chiar și asprele geruri:
Ninge cu frunze de aur.

Mă-ngân prin pădure spre zare,
Luptând să pricep ce-mi spune-a ta vrere.
Ce-i sus seamănă tare a mare
În primăvara speranțelor mele.

Și urc, urc, oftând tot departe,
Meșterind la cărare ca faur –
Mai spune-mi, te rog, două șoapte,
Mi se așază toate-n tezaur.

Zâmbesc, tot visând revenirea
De dincolo de zilele rele…
Așterne-ți în mine privirea
Peste-așteptările vieții prea grele.

Peste-așteptările vieții prea grele
Mi se așază toate-n tezaur,
În primăvara speranțelor mele
Ninge cu frunze de aur.

Om sub scrum

Scris de | 19 03 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

În seara asta n-am să dorm,
Mai vreau să mă gândesc un pic la tine –
Dă-mi voie să visez și sorb
Din frumusețea ta de vorbe line.

Ne-am cunoscut cu veșnicia,
Când nu știam ce e pe lume viitor;
Am încropit, la pas, tovărășia
A unei vieți sub soare și sub nor.

Te știu, cumva, dintotdeauna,
Dar altfel parcă-mi ești așa străin!
O chip de lut senin ca luna,
Ce cauți, încă, peregrin?

S-au strâns pe sticla-mbătrânirii,
Mulți ani prea scurți, ce păreau lungi –
Te vezi în geamul nemuririi
Și nu știi de să râzi, sau plângi.

Ești norocos că ești în viață,
O știi, prea bine, orișicând;
Ești trist că nu trăiești odată,
Acea speranță de neînfrânt!

Ca toți din jur, o suflet tânăr,
Aveai noian de visuri de atins…
Dar le-ai pierdut pe-alte tărâmuri,
Ca un tăciune s-au tot stins.

Mă tot gândesc de mult la tine,
Mi-e dor să mă avânt spre-albastrul cer –
Așteaptă-mă, te rog, pe mine,
Chiar dacă-am obosit sa sper!

Ridică-mă din praful aspru
Al zilelor fără sfârșit de pași pe drum –
Mai dă-mi din luciul tău de astru,
O, om, uitat de toți sub scrum! 

Și-atunci, în ziua-aceea mare,
Când vom putea în ochi să ne privim
Ne vom zâmbi cu încântare,
Chiar de târziu ne întâlnim.

Liniștea din necuvinte

Scris de | 14 03 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Mi-e dor să ascult liniștea din necuvinte,
Cu ale lor împletiri de argint lustruit
Ce-aduc șoapte mulțime în minte,
De când încă aflam cum e în iubit.

Mă arunc către cerul mai negru ca noaptea
Să caut lumina ce zbate din el –
Mai lasă-mi o urmă de bine în cartea
Ce-o scrii la plecare, s-o citesc tot la fel.

Nu e durere mai mare în sufletul singur
Decât amorsare de-amurg în culori –
Cu roșul din ele încep să mai gângur
Metafore, versuri și rime din sori. 

Închid ochii în așteptarea de gheață
A zilei de mâine ce nu vreau să vină.
Îmi strâng peste inima cârpă o zdreanță,
Crezând c-o s-apară și-un pic de lumină.