Prietenii sunt trecatori

Scris de | 24 iun. 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


Cum se înșiră clipele în zare
Și valurile mării se sparg pe nisip,
Așa vin oamenii și trec,
Așa trec prietenii…când vin.
Nu să apară,
Ci doar să lase gol, durere
Când, fără a ta vrere
Te părăsesc c-un simplu punct.

Apăsat fără gând de rănire,
Dar muiat în sânge de suflet
Ești lăsat cu-al tău umblet,
În pas prea stingher.
Ai pierdut și ținta odată cu ei,
Nu mai știi chiar nimic:
Nici ce-i iubirea…
Sau fericirea.

Și-un munte de mai,
Ce-ai vrea să-l mai ai!

Cu ei, într-o seară la foc,
Strânși grămadă în loc,
Cu inimile unite în una
Și pace trimisă de luna
Ce veghează
Povești rămase nescrise.

Istoriile însă nu pleacă,
Cu ele se-ngroapă visarea
Spre culmea răsfrântă în zarea
Ființei ce plânge a gol.
V-ați dus, oameni dragi, la mai bine
Și nu vă acuz de nimic –
Cum am putut, v-am ținut lângă mine,
Dar, cel ce sunt, e prea mic!

Și rău și greu de-nghițit,
Ca o băutură amară
Ce poate că vindecă-o rană,
Dar pune mulțime de alte în loc.

Deci nu arunc cu noroi,
Doar spun că-mi lipsiți cu suspine…
Prietenii, să știți, sunt trecători,
Deși prietenia rezistă vecie!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.