Prima oara in Grecia, pe bicicleta

Scris de | 28 nov. 2019 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


Se anunță o zi caldă încă de dimineață, așa că înaintăm înfrânați, pe niște șosele plate, bune de pedalat. Resimt oboseala de peste noapte, dar nici entuziasmul nu mă ajută să trec peste acest început de zi…Vine însă o urcare solicitantă spre Kilkis, un orășel spre care ne abatem pentru aprovizionare, ce mă trezește serios din amorțire. E prima localitate mai mare din Grecia în care ajung, așa că încerc să observ cât mai mult din atmosferă.

Lidl-ul căutat este cam la margine, dar asta nu mă împiedică să admir de la distanță îngrijirea caselor, verdele copacilor din grădini și șoselele în stare foarte bună. Trebuie să recunosc că se vede trecerea în Uniunea Europeană, iar cum Grecia e membru vechi, nivelul de trai chiar este ridicat. Inevitabil, la fel sunt și prețurile, dar trebuie să mâncăm, așa că tot adunăm de pe rafturi, atât alimente, cât și dulciuri și înghețată, după pofta inimii. Destule cât să pompăm zahăr în sânge și să ne întindem la drum, kilometru după kilometru, fără opriri dese și chiar cu spor.

Peisajul e destul de sec, cam uscat și fără prea multe localități. Șoseaua e bună, nu foarte aglomerată, mărginită de pomi ce mai adie răcoare. Parcările și șanțurile însă sunt cam pline de gunoaie, acea îngrijire din depărtare se pierde când te apropii…

Lacul Voli, cel care se arăta bun de campat, dar care s-a dovedit un mare ghinion.

Oprim devreme, pe marginea unui lac, în pustietate. Cobor pe un drumeag de pământ până pe mal și caut loc de cort…dar Evelin întârzie să apară. Într-un final, îl văd pe lângă bicicletă, amărât – îmi explică situația, cauza, problema: din cauza unor mărăcini dintr-o plantă are pană la ambele roți. Deloc surprinzător, descopăr că sunt în aceeași situație deloc plăcută – adio seara noastră de refacere cu baie și apus idilic! Fără chef, ne apucăm de reparat: 3 găuri în fiecare cameră, iar mărăcini peste 10 în cauciucuri. Lipim de zor, probăm, schimbăm – suntem ca niște roboței pe o linie de producție! Între timp, oameni cu trăsături străine tranzitează malul…par arabi, se uită curioși la noi și apar tot mai mulți. Când terminăm, alegem să fim prevăzători (sau paranoici?!?) și, după ce ne spălăm în grabă, plecăm către un loc de cort unde să fim departe de grupurile de refugiați ce, se pare, au o tabără în apropiere.

Ghinionul penelor e urmat de norocul unei livezi, vis-a-vis de lac (dar suficient de ascunsă), unde ne montăm tabăra la adăpostul întunericului. Cu teamă în suflet, verificăm roțile dacă sunt umflate și cauciucurile de eventuali mărăcini și ne aruncăm la somn. Seara noastră s-a dus (ne-a luat mai bine de două ore) pe această imprudență ignorantă de nu ne gândi că ierburile uscate din zonă nu sunt prietenoase cu noi…

Ziua 19: Doirani – Lacul Voli, 102 km:
https://www.strava.com/activities/2625552290

DRUMURI DIVERGENTE, EP. 8: Cum ne-am simțit în pericol în Grecia

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.