Ninge cu frunze de aur
În primăvara speranțelor mele
Mi se așază toate-n tezaur
Peste-așteptările vieții prea grele.
Urc cu privirea spre ceruri,
Plămădind bogățiile-n laur.
Se pierd chiar și asprele geruri:
Ninge cu frunze de aur.
Mă-ngân prin pădure spre zare,
Luptând să pricep ce-mi spune-a ta vrere.
Ce-i sus seamănă tare a mare
În primăvara speranțelor mele.
Și urc, urc, oftând tot departe,
Meșterind la cărare ca faur –
Mai spune-mi, te rog, două șoapte,
Mi se așază toate-n tezaur.
Zâmbesc, tot visând revenirea
De dincolo de zilele rele…
Așterne-ți în mine privirea
Peste-așteptările vieții prea grele.
Peste-așteptările vieții prea grele
Mi se așază toate-n tezaur,
În primăvara speranțelor mele
Ninge cu frunze de aur.
