Strigăt în șoaptă

Mă uit în jur:
E beznă rece,
Iar ochii mi se duc în gol.
Nu trece…

E cerul plin de stele,
Dar inima e doar abis.
Suspin adânc:
Mi-e dor de ele,
De aspirații.
Și de vis…

Voiam să fiu
Nu doar povară,
Ci suflet cald, plin de frumos.
Am eșuat ca într-o gară,
Când spre pustiu
Un tren mai pleacă,
La ceas stingher de înc-o seară.

Și strig! Și strig!
Și strig, o! tare!…
Să sparg ecoul de pereți,
Să simt că-n sufletu-mi ce moare,
Mai caut, totuși
Niște vieți!

M-aud doar eu –
Nu-s șoapte lângă
Să mai mângâie din dureri.
Mă urc pe munte să se frângă,
Singurătăți de prin păreri.

Nu trece!..
‘și face cuib definitiv
Nefericirea unui loc amar.
Afară-i rece,
În suflet e ghețar.
Privesc în jur:
La ce tot bun al vieții dar?

Mai strig odat’
Mai plâng un vis.
Nu tuturor ne este dat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.