Strigăt în șoaptă

Mă uit în jur:
E beznă rece,
Iar ochii mi se duc în gol.
Nu trece…

E cerul plin de stele,
Dar inima e doar abis.
Suspin adânc:
Mi-e dor de ele,
De aspirații.
Și de vis…

Voiam să fiu
Nu doar povară,
Ci suflet cald, plin de frumos.
Am eșuat ca într-o gară,
Când spre pustiu
Un tren mai pleacă,
La ceas stingher de înc-o seară.

Și strig! Și strig!
Și strig, o! tare!…
Să sparg ecoul de pereți,
Să simt că-n sufletu-mi ce moare,
Mai caut, totuși
Niște vieți!

M-aud doar eu –
Nu-s șoapte lângă
Să mai mângâie din dureri.
Mă urc pe munte să se frângă,
Singurătăți de prin păreri.

Nu trece!..
‘și face cuib definitiv
Nefericirea unui loc amar.
Afară-i rece,
În suflet e ghețar.
Privesc în jur:
La ce tot bun al vieții dar?

Mai strig odat’
Mai plâng un vis.
Nu tuturor ne este dat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.