Sub clar de lună îmi arunc visarea,
S-alerge uite către zări nefaste…
În brațe strâng, cu dor, uitarea,
Ce mi te-aruncă-n zări albastre.
E frig, și liniște, și pace-afară:
Durerea se aude-n pași pe gheață.
La tine-mi zboară gândul, iară
Pentru o clipă lungă cât o-ntreagă viață.
Și scârțâie zăpada sub picioare,
Deasupra luna-mprăștie miracol
Și cântă surd, șoptește alinare,
Gând de profet, ce-aduce a oracol.
…
Frumos e când veghează cerul,
Peste pământ și peste lacrimi –
Guști chiar nimicul, guști eterul,
Treci bucurii, dar treci și patimi.
