Sunt în zadar

Sunt tot ce sunt și ce voi fi,
Dar, tot ce sunt, sunt în zadar.
Prefer să fiu cum n-aș mai fi,
Și azi, și ieri, nicicând și iar.

Îmi caut locul printre astre,
Târându-mi pașii prin noroi.
Ascult chemări din zări albastre,
Rămân străpuns, cu ochii goi.

Mă lupt pentru o zi mai bună,
Încerc s-ajut cu cel ce sunt.
Întind, din când în când, o mână,
Celor mai jos de pe pământ.

Respir atent la ce-nconjoară,
Un trai anost și fără sens,
Mă uit la giulgiul ce-nfășoară,
A zilelor prezent consens.

Mă torn în foc să scap de zgură,
M-arunc în hău să mă despart.
Alerg spre-a munților alură,
Mă mătur din nisip uscat.

Înșir cuvinte pe hârtie,
Vorbesc în jur când prind curaj,
Dar ce să spun bine să fie,
Când sufletul în lumi mi-e gaj?

Am ape liniștite-n mine,
Ce cad cu spume și vâltori
Mă scurg prin case doar ruine,
A tot ce-am fost fără de nori.

Și uit să fiu cum mi se spune,
Mai caut să îmi aflu drum.
M-opresc la furcile din lume,
S-aștept să ard până la scrum.

Abia atunci, mai trag speranță,
Că voi afla a fi iubit
Când în a traiului balanță,
Voi fi doar praf nedefinit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.