Chipul tău, în miez de iarnă,
E frumos ca o poveste
Ce aleargă pe cărarea
Ce va fi și care este.
Ochii tăi, în miez de iarnă,
Sunt duioși ca o narcisă
Ce se-alintă pe-o suflare
Către mine-n vânt promisă.
Buza ta, în miez de iarnă,
Bate vesel provocare:
„Voi veni din cer, departe
Aducându-ți alinare”!
Părul tău, în miez de iarnă,
Radiază-n fulgi de nea…
Buclele se joacă-aiurea
Încurcând inima mea.
Vorba ta, în miez de iarnă,
Spune sensuri fără sens,
Promulgând o-naintare
Printr-un fum ce-l simt prea dens!
Visul tău, în miez de iarnă,
Fuge vesel nicăieri
Alergând drumul speranței
Către una dintre vreri.
…
Tot ce ești, în miez de iarnă,
Bântuie a mea ființă;
Face vraiște-n așteptare,
Răvășind orice dorință.
