Tot mai multa frumusete pe drumul spre Mostar

Scris de | 27 sept. 2019 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


Dimineața începe cu urcare, dar una prea frumoasă ca să îi putem reproșa ceva!

E greu să decid care sunt locurile cele mai frumoase dintr-o excursie, mai ales că o astfel de concluzie depinde de mulți factori. Vremea, peisajul, starea sufletească, oboseala și altele pot determina dacă o zonă este specială sau nu. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să revizitez un loc doar pentru a descoperi că îl privesc altfel: fie mai îngăduitor, fie mai apăsat.

Bosnia și Herzegovina continuă, chiar și în a treia zi, să ne surprindă: după ce am nimerit pe unul din cele mai de dorit drumuri ale țării, ne lăsăm imersați în frumusețea naturii de pe aici. Și, deși dimineața e rece și pornim direct în urcare, nimic nu umbrește satisfacția din inimi și de pe chipuri. Poate doar puțin soarele care lipsește, dar, până la urmă, pentru astfel de împliniri am plecat la drum, nu?

Vârful Puzim, peste 2000 de metri cu puțin, ce îmi aduce aminte de Dolomiți.

Urmăm același drum de cu seară, către un vârf stâncos ce astăzi este acoperit de nori. Deși vegetația diferă puțin, relieful îmi amintește de Dolomiți, la o scară mai mică. Jos, satele acoperă pajiști îngrijite, în timp ce crestele sunt golașe, fără pădure sau iarbă. Practic, peisajul este segregat: lumea uriașilor impunători tronează peste viața măruntă de la poale.

Priveliștea de la 1600 de metri, pe un drum fabulos, ce ne-a cucerit!
O ultima privire către vârfurile abia lăsate în urmă.

Degeaba zic eu de poale, căci drumul urcă abrupt până la peste 1600 de metri. Asfaltul este proaspăt, iar eu, cu ceva pesimism înnăscut, aștept după fiecare curbă să îl văd cum dispare. Astfel mă păcălesc până în vârf, de unde ne aruncăm la vale pe singura bandă disponibilă – suntem, foarte probabil, primii cicloturiști care testează această coborâre! Kilometrii se înșiră rapid, iar atmosfera se schimbă pe nesimțite: se face tot mai cald, satele se înmulțesc și asfaltul redevine crăpat și plin de găuri. Înainte să ne dăm seama, ne găsim pe valea unui râu – Neretva – unde suntem nevoiți să rezolvăm și prima pană a călătoriei, al cărei ghinionist mă găsesc.

Cu Neretva între versanți, cu puțin înainte de prima pană a călătoriei.

În Borci, după o urcare cruntă de 12%-14% și lungă nevoie mare, suntem puși la zid de luarea unei decizii: mergem pe drumul pietruit de munte ce urcă, cale de 15 km, către un platou necunoscut, sau alegem naționalul mai circulat, dar în stare bună? Eu înclin către primul – aventura prin Bosnia mi se pare de dorit – dar Evelin insistă pentru a doua opțiune. Ce facem? Aproape că dăm cu banul, dar balanța este înclinată de lipsa mâncării suficiente, așa că mergem către civilizație. Întorc capul de câteva ori, și mai comentez din când în când, dar lupt să îmi șterg alegerea din minte. Nu știu ce am pierdut, dar creierul îmi creionează peisaje paradisiace de care eu nu pot să mă bucur…

Străbatem și zone mai populate, cu case cochete și peisaje deosebite. Recunosc că mi-ar plăcea o astfel de așezare: pădure, lac, natură, nu sună rău.

Nu știu însă nici ce am câștigat, cel puțin până nu suntem puși față în față cu realitatea. Aprovizionăm din Konjic cât să ajungem în Mostar, iar apoi șerpuim pe lângă un imens lac de acumulare. Apa acestuia, în lumina filtrată a după-amiezii, devine sidefie, scufundând în adâncuri amărăciunea deciziei…Și pe aici peisajul este de vis: versanți împăduriți, sate îngrijite, șosele bune. E puțin cam aglomerat, dar merită. Iar când intrăm între pereții stâncoși prin care Neretva și-a croit albia rămânem cu gurile căscate – în ce minunăție de țară am ajuns?!?

Vârfuri golașe continuă să păzească orizontul.

Din fericire, găsim loc de campat fix în acest paradis terestru – nu lângă apă cum ne-am dori, ci în grădina unei case dărâmate în război. Nu e cea mai liniștită seară, ținând cont de mașinile ce trec în viteză, dar este mai mult decât am fi putut spera, dat relieful îngust și neprietenos. Improvizăm un duș din rezervorul de udat grădina al proprietarului, întindem cortul și, după o vreme de privit la stele, ne odihnim cum avem nevoie. Pe mine somnul mă ocolește o vreme, dându-mi timp să trec filmul zilei pe retină: prima săptămână pe drumuri se încheie cum nu se poate mai bine!

O ultimă geană de lumină înainte de locul de campat al zilei, nesperat de bun, până la urmă.

Ziua 7: Sinanovici – Donji Jasenjani, 103 km –
https://www.strava.com/activities/2618386632
https://www.strava.com/activities/2592304339

DRUMURI DIVERGENTE, EP 3: Cel mai frumos drum al Bosniei

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.