Trag de toamna

Scris de | 17 oct. 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


Mai trag de tine, toamnă, puțin,
Să mă mai bucur de-a ta atmosferă…
Încerc să-ți cuprind din ce ai mai divin,
Să mă strâng sub clipa și-așa efemeră.

Culorile abia se pătează-n văzduh,
Pădurea se-ntrece-n concert, simfonie,
Iar soarele – astru, ca rege de sus
Se luptă ca vară să mai tot fie.

Prea repede ai venit pe pământ,
Ne-ai surprins, iarăși, cu-a ta înghețare!
Și mâine – curând – ca pe-un stâlp de mormânt
Vei face din noapte domnia cea mare!

Dar, pân’ atunci, mai trag de tine puțin,
M-agăț să mai țin de vara din suflet…
Iar zilele, nopțile, ce trec și ce vin
Mă lupt să le-ncânt cu-al meu umblet.

Vei fi, ca-n trecut, vrăjitoare
Cu toane de gri și lacrimi căzând.
Uita-vei că-n frig mai rău dorul doare,
Vei merge ‘nainte, cu pas nepăsând.

Iar în amurg, sub vifor ce cântă
Grăbiți spre-adăpost cald de lut,
Îi ninge pe oameni cu-o pace prea sfântă,
Le pune în suflet gândiri ce n-au vrut.

E plină de jale a anului toamnă:
Privești către timpul ce repede-a curs.
Aștepți să domnească a albului iarnă,
Ca jalea din tine prefacă-se-n râs.

Dar mai trag, de tine, toamnă, o vreme,
Mai sper la poteci colorate-n amurg!
Să-mi umplu ființa e toată-a mea vrere,
Cu vorbe-nțelepte culese-n drum lung.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.