Troc

Scris de | 21 feb. 2019 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


Mi-e dor de-un infinit închis între cercuri,
Care să se-avânte mai sus chiar de nori
A nemuririi întinsele vrejuri,
A cel ce tu ești, când ești gata să mori.

Nu e metaforă aspră ca viața,
Ce te învârte, abrupt, pân’ te ștergi.
Nu e plăcută deloc dimineața,
Când te trezești și la fel cum erai, încă ești.

Dincolo de soarele ce-n flăcări apune,
Grăbit spre un orizont mai curat
E ultima izbucnire a unei inimi ce spune
Că totul s-a dus și că plânsul ți-e spart.

Nu este cale de mers prin pustie,
Iar în furtuni ți se șterg chiar și pașii:
Rămâne a morții senină urgie
Care te-aduce pe câmpul de mână cu lașii.

Nu este dor mai mare în mine,
Decât să sparg vârtejuri de-abis…
Mai vreau o silabă de-un pic de mai bine,
Să schimb greu coșmar, pe un dram sec de vis.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.