Turul Bisericilor Fortificate (I): Cum se vede România dintr-o biserică fortificată abandonată

De multe ori nici eu nu știu de ce facem ceea ce facem, cu atât devotament și perseverență, cel mai adesea. Ore în șir petrecute cu hărțile în față, alte ore pregătind bagajele și finisând planurile, plus timpul pe drumuri până la locul de plecare – toate înseamnă suficient efort încât acțiunile par sore cu nebunia. Dar, în ciuda lipsei de chef de înhămare la toată această muncă sisifică, aproape de fiecare dată ne găsim față în față cu o altă aventură: bicicletele sunt pe mașină, echipamentul bine burdușit în genți, iar noi nerăbdători să apăsăm în pedale.

Ne urnim greu în această situație, dată fiind primăvara întârziată și incertitudinea drumurilor ochite pe hartă. Variantele cad una câte una, dar încropim o soluție ad-hoc, de compromis: un tur pe la bisericile fortificate din Transilvania. Cu mașina până la Făgăraș, iar de acolo prin sate reprezentative, atât pe drumuri, cât și pe poteci secundare marcate Via Transilvanica. Traseul are aproximativ 320 de kilometri pe hârtie, nici prea mult, nici prea puțin pentru cele 3 zile și jumătate bugetate și ar trebui să ne poarte departe nu doar pe hartă, ci și în timp, dată fiind existența a peste 150 de biserici în regiune.

Prima vizită o facem la Cetatea Făgărașului, obiectiv ce trece prin procese ample de restaurare, ceea ce îi va crește mult valoarea. Fetele plătesc câte zece lei (deh! studente…), dau o tură și la interior, iar noi ne mulțumim cu admirarea exterioară. Apoi, ca să ocolim aglomerata șosea spre Sibiu, apucăm pe malul Oltului, pe ceva ce ar trebui să fie “ocolitoarea” orașului, dar care nu e mai mult decât un drum de câmp ponosit. Peisajul, în schimb, compensează: pe dreapta e râul ce curge molcom la vale, iar pe stânga orizontul e mărginit de crestele înzăpezite ale munților. Între cele două bariere naturale ne pierdem noi în contopire cu necunoscutul…

Ajungem în Cincșor puțin alergați de ploaie, unde ne oprim la biserică, dar fără să mai intrăm. Am mai trecut pe aici acum vreo doi ani, așa că nu are sens zăbovirea, ci, după câteva cadre, continuăm în atmosfera minunată a primăverii spre Abația Cisterciană de la Cârța. Deși datează de la 1200, din vechea mănăstire a mai rămas foarte puțin, iar biserica este folosită de comunitatea luterana din localitate. Totuși, zidurile pe jumătate dărâmate, cimitirul situat înaintea capelei și maniera de construcție creează o atmosferă misterioasă, inimitabilă.

Abația și satul Cârța, un tablou de vis.

Pentru continuarea călătoriei, părăsim Oltul și ne adâncim în interiorul Podișului Hârtibaciului, spre Chirpăr. Dăm de nenumărate stâne cu câini de care trebuie să ne păzim, iar prin unele sate trebuie să avem grijă și la oameni. Nimic grav cu adevărat în această primă zi, dar puțină precauție nu strică – e păcat că aceste bijuterii de localități, odată părăsite de sași, au devenit casă pentru tot felul de indivizi, mulți din ei nefăcând cinste zonei. În Chirpăr avem norocul unei sincronizări ideale, la biserica fortificată de aici e cineva care are cheia, permițându-ne să urcăm în turnul prost întreținut. Priveliștea e de vis: câmpurile încep să rupă a verde, casele se ivesc molcome dintre pomi înfloriți, iar creasta Făgărașului domină tabloul. Povestim despre starea construcției, despre restaurare și bani și, după ce îi promitem că vom duce vestea că biserica de acolo merită refăcută și inclusă în circuitul turistic, ne despărțim. (Așadar, mergeți și în Chirpăr, la biserică, întrebați în față de cheie, vi se va deschide cu plăcere. Puteți vedea în vlogul de la final la ce să vă așteptați, merită!)

Biserica fortificată Chirpăr, lăsată în paragină, dar foarte frumoasă.
Satul Chirpăr văzut din turnul bisericii, într-o primăvară de vis.

Spre Nocrich traversăm un deal solicitant, dar care ne apropie, vizual, de Făgăraș. E incredibil de pitorească regiunea, probabil una din cele mai frumoase din țară! Și cum contrastul între albul de sus și verdele de jos e aproape maxim, frumusețea capătă valențe absolute. Spre Hosman, deși îl aveam în plan, nu ne mai ducem – ne simțim obosiți, iar 15 kilometri dus-întors nu ne încântă deloc. Abia în Alțâna mai oprim, dar biserica (ca și cea din Marpod) e închisă, deși se prezintă în stare bună. Zbor puțin drona pe lângă ea pentru câteva cadre faine, îi dăm un ocol perpedes și apoi tot către nord, printre coline pustii, aproape nelocuite.

Calul de bătaie cu Făgărașul în zare.
Biserica din Alțâna.
Alțâna, din nou la drum.

Satul Zlagna e singurul care ne mai încântă, poziționat fiind într-un cadru idilic, cu biserica acum o ruină, dar odată strălucitoare, dominând valea. Alimentăm cu apă, dăm niște napolitane unor copii ce se zbenguie pe lângă noi și ne orientăm după un loc de cort. Îl găsim în vârful unui deal, după ce împingem bicicletele 3-400 de metri pe un drum de tractor…Avem însă tot ce ne dorim: pădure ce mustește a verde, priveliște de vis până la munte, liniște deplină și motive de meditat: ce s-a schimbat în mentalitatea noastră de suntem dispuși la astfel de sacrificii doar pentru un loc de cort? În timp ce punem tabăra și pregătim cina, conștientizez că am evoluat și noi cu drumul, astfel că interesele ni s-au schimbat cu fiecare kilometru adunat. Ieri nu eram dispuși la astfel de efort, dar astăzi acesta pare numai normal, date fiind recompensele…

Zlagna, cu biserica ce domină satul.

Traseu: https://www.strava.com/activities/5232341126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.