Unde suntem cu tara

Scris de | 4 nov. 2019 | Despre: reflectii | Fără comentarii


Ne aflăm în prag de alegeri, unele din cele mai importante. Nu atât prin rolul pe care un președinte în are – constituția limitează destul de mult – cât prin încărcătura pe care o astfel de funcție o oferă și impactul politic pentru partidul asociat câștigătorului. Dar cu cine să votăm?

Ne place să credem că în democrație e bine, că e cea mai bună formă de organizare. Poporul – nu-i așa? – conduce! Dar oare așa stau lucrurile? Cum, dacă toate opțiunile sunt proaste? Nepregătiți, corupți, jalnici…așa sunt toți candidații ce mâzgălesc buletinele de vot.

De ce însă nu avem pe cine alege? Pentru că noi, românii, suntem exact cum sunt și politicienii care ne conduc. Și ei vin dintre noi, deși îi tratăm ca niște corpuri străine, ce nu ne aparțin.

Unde suntem cu țara? Nici nu ne imaginăm în ce fund de groapă plină cu mizerii!

După un meci de fotbal, găsesc un ceas pe teren. Îl aduc în vestiar, întreb al cui este, cineva îl revendică. Lumea, sceptică. El, că e al lui. Curg glumele. Obosit, nu iau în seama. Plec. Ulterior, constat că sunt fraier: ceasul e al altcuiva, nu dintre noi, iar eu mă simt ultimul prost. Mai mult, sunt și iresponsabil, pentru că ar fi fost datoria mea să îl înapoiez. Încerc, deci, să repar scăparea: cer ceasul înapoi. Glumețul refuză. Ba insistă în prostia lui: am glumit, îl dau eu înapoi, îl păstrez dacă nu vrea nimeni, mi l-ai dat mie! De două ori în nici 24 de ori, rămân mai prost – oameni cu care mă văd săptămânal, pe care îi credeam altfel, se dovedesc penibili.

Merg pe stradă, cu bicicleta, dau de tot felul de șoferi. Taximetriști, bucureșteni, alții iresponsabili și aroganți. Se parchează unde se vrea, se blochează benzile pentru a cumpăra covrigi, se taie calea fără semnalizare sau/și asigurare. Mai mult, când atragi atenția, te expui agresivității, înjurăturilor și riscurilor nebănuite.

Oameni buni, totul e o iluzie. Suntem cu țara în hazna, iar asta nu e vina politicienilor, ci a tuturor! Ba nu ne facem partea, ba ne-o facem prost, ba înghițim mârlăniile altora! Trebuie să recunoaștem: în esență suntem hoți, mincinoși și perfizi! Îi apreciem pe cei care se descurcă, îi aplaudăm pe cei care ne fură, îi votăm pe cei mai corupți. De secole, deștept e cel care știe cum să măsluiască zarurile, nu cel responsabil, care îl respectă pe cel de lângă el. Inima noastră știe, în adâncuri, că suntem ca ei, ca cei pe care îi ocărâm la TV – fiecare zi afară din casă sau în lumea internetului ne dovedește asta.

Încă o dată, privesc în jur cu dezamăgire, nervi și frustrare – nu mai văd nicio soluție! Dacă pentru un ceas nu ne putem mobiliza să găsim proprietarul, cum să ne dăm mâna pentru lucruri mai mari? Dacă pentru un ceas ies eu acuzat că vreau să îl țin – caz clasic de hoțul strigă hoțul! – cum să fie altfel în proiecte sociale, civice sau de țară? Cum, dacă suntem cu țara în groapă, iar cu noi deasupra ei, sufocând-o?

Într-o vreme, credeam în forța de schimbare a celor mulți, a celor buni. Nu am numere, dar mai există o sămânță fragilă în suflet care vrea să crească în bunătatea semenilor. Să fim toți niște non-oameni? Poate că nu, dar așa pare – prin faptul că nu luăm atitudine, că nu ne asumăm o acțiune determinantă și, de ce nu, riscantă, le validăm haiduciile acestor scursuri. Prin tăcerea noastră, țipetele celorlalți se aud mai tare…

În câteva zile ni se va cere, deci, să mergem la vot. Nu îmi fac iluzii, (nici) anul acesta nu avem cu cine vota! Și nu vom avea generații de acum înainte, decât dacă vom reuși fie să schimbăm forma de guvernare, fie să ne schimbăm pe noi, cei de la firul ierbii. Doamne ajută, că noi nu suntem în stare!

P.S: Nu voi renunța în a recupera ceasul, dar nu știu dacă am șanse prea mari. Evident, mi se pare normal să decid eu ce fac cu el dacă voi găsi posesorul, nu interpusul. Iar dacă unii credeți că acesta e un caz particular și că nu zice nimic despre români și România, ieșiți din casă, ridicați ochii din telefoane, conduceți pe străzi, mergeți la un birou al statului, intrați într-o școală, duceți-vă la un medic etc și îmi veți da dreptate. Din păcate!

P.P.S: Alt exemplu, mai concludent, apărut aseară pe Adevarul.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.