Vise dulci pentru vieti amare

Scris de | 31 oct. 2012 | Despre: reflectii | 2 comentarii


2048

Mi-aș dori să fiu din nou copil! Nu din cauza zilelor petrecute pe stradă, nici din cauza vieții trăite fără griji sau a bucuriilor nevinovate. Nu, deși toate acestea pot fi motive mai mult decât întemeiate. Mi-aș dori să fiu din nou copil…ca să visez. Să pot  să mă uit la cer și să îmi imaginez că îl pot atinge. Să pot, din nou, să fiu orice vreau eu să fiu. Să-mi schimb viața de câte ori lumea își schimbă înfățișarea. Să pot să mă uit la stele și să visez că zbor printre ele. Să văd un vârf de munte și să știu că îl voi atinge. Mi-aș dori să visez…din nou.

Din păcate, lucrurile s-au schimbat. Am crescut și am lăsat în urmă toate aceste vise copilărești. Am descoperit că viața e grea, ca lumea-i rea. Am descoperit că, de fapt, lucrurile nu au nicio tentă de roz, ci bat serios spre cenușiu. Am aflat, cu stupoare poate, că nu merită să visezi. Și, încet, încet, ne-am ancorat bine de tot în realitatea cotidiană, matură. Mergem pe drumul pe care merge toată lumea și ajungem, inevitabil, acolo unde ajunge toată lumea. Împlinirea sufletească, însă, – succesul, cu alte cuvinte – nu vine decât din parcurgerea propriului drum. Sau, dacă ne întoarcem puțin, din urmărirea propriilor vise. Steve Jobs spunea:”Pentru că aceia care sunt suficient de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea sunt cei care o schimbă cu adevărat.” Da! Cei care sunt suficient de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea! Cei care sunt suficient de nebuni încât să viseze că pot schimba lumea!

Uităm, cu toții, prea des, că visul este primul pas spre realizare. Cădem în capcana de a-i ironiza sau izola pe cei care mai au încă tăria să viseze; le spunem „cu capul în nori”. Nu ne place să privim în urmă la toți cei care au fost considerați (așa cum bine observa Jobs) „nebuni”(oare a trecut și el prin asta?), dar care au dat, la propriu, lumea peste cap. Fără visele și „nebunia” lor încă am fi mers pe jos, am fi citit la lumânare și am fi crezut că pământul eeste plat. Când eram copii, aveam o calitate (considerată de toți defect): nu ascultam de adulți și nu luam lucrurile ca atare. „Nu te apropia de priză!” nu era de ajuns, dar după „experimentare” ne convingeam definitiv. Acum, am devenit mai ascultători. Luăm aminte la fiecare vorbă „înțeleaptă” care se aude: „Nu poți să o faci!”, „E imposibil!”, „Au mai încercat și alții!”, „Ce, tu crezi că ești mai bun?”, „Hai, nu mai fi cu capul nori!”, etc. Credința aia puerilă, unde totul era posibil, a ajuns să ni se pară o așa prostie!…

Mai ne lovim, din când în când, de momente de melancolie, de regret. Ne amintim atunci de visele, aspirațiile, speranțele de demult. Și, cu frică parcă, ne imaginăm ce viață am fi putut trăi. De abia atunci realizăm cât am crescut, și cu ce preț. Ne-ar plăcea să dăm puțin timpul înapoi, să ne încărcăm cu energia aia molipsitoare de visător. Dar nu putem. Și, după ce ne tragem o muștruluială, ne întoarcem în prezent, acolo unde realitatea bate, în sensul mai puțin plăcut, visul. Cam asta este tot ce ne-a rămas: câteva vise dulci, aruncate prin cotloanele unei vieți amare.

După multă muncă și implicare, noua mea carte este gata! Povestea unei excursii de patru săptămâni pe bicicletă prin Georgia, Armenia și Azerbaidjan te așteaptă să te poarte prin culturi, zone și experiențe nebănuite! 3000 de kilometri de necunoscut este acum pregătit să devină palpabil și inspirator. Pentru orice comandă efectuată înainte de lansarea oficială, beneficiezi de 25% reducere și autograf! Enjoy!
Vreau cartea cu autograf!

2 Comentarii

  1. Mi-a placut mult! Felicitari 🙂

    Post a Reply

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.